Ca în majoritatea situațiilor de acest gen, succesul intervenției a fost asigurat de echipa medicală, fiecare dintre membrii acesteia având un rol important în soluționarea acestui caz.

Operaţia a fost realizată de către Cătălin Stoian(foto1), medic specialist Ortopedie și Traumatologie și Tudor Mihai Constantin(foto2), medic specialist ATI.

Intervenția a fost realizată cu anestezie locoregională ecoghidată cu stimulator de nerv.

Potrivit medicului Tudor Mihai Constantin, anestezia locoregională de nervi periferici se realizeaza în secția de ATI, sub ghidaj ecografic, ceea ce înseamna ca blocul de nervi din zona intervenției, este localizat cu ajutorul ecografului, pentru ca anestezicul să fie injectat exact și precis(în cazul nostru direct la nivelul umărului), astfel încat să anestezieze numai zona de intervenție. După injectarea substanței anestezice, se asteaptă aproximativ 30-40 de minute pentru ca aceasta sa-și faca efectul, iar ulterior, pacientul este dus în blocul operator.

Anesteziile de blocuri de nervi periferici sunt considerate printre cele mai moderne și mai sigure. În plus, datorită efectului prelungit, durerea post-operatorie resimțită în mod obișnuit după revenirea din anestezia generală nu există.

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *