Din această comisie fac parte 7 persoane. 3 propuși Ana Ѕtan, 3 de Mihai Coteț și unul care cică e imparțial. Cum Ana Ѕtan a pierdut doi oameni, iar acești doi oameni au trecut în barca lui Coteț, Mihăiță are cinci oameni, iar Ana Ѕtan a rămas cu unul și bun. Și totuși cine este liberalul care se dă imparțial?

Nimeni altul decât Dragoș Predescu, fostul subprefect de Argeș, omul prefectului Radu Perianu, care – vom vedea face parte tot din echipa stimabilului Mihai Coteț. 

Și revenim la dezertori, la liberalii care i-au promis susținere Anei Ѕtan, dar care au schimbat macazul și au oprit în gara lui Mihai Coteț, președintele interimar al PNL Pitești și omul care vrea cu disperare să pună mâna pe organizație. Știe el de ce…

Prima care a anunțat că se retrage din echipa Anei Ѕtan este Mariana Bârlogeanu, o persoană extrem de cultă care, în trecut, și-a notat în declarația de avere că are în proprietate un aragaz și un frigider. Pe surse, n-a menționat și mașina de spălat că la vremea aia chiar nu avea. Asta pentru cârcotașii care ar putea crede că te îmbogățești din politiă. Doamna Mariana, pe numele de scenă Mari, face umbră prin PNL de ceva timp. Publicul larg nu o cunoaște, căci n-a făcut nimic notabil, dar e pe cale s-o facă în echipa lui Coteț, până la satisfacere deplină. 

Cu ani în urmă a fost la PDL, apoi la PMP și de ceva vreme la PNL, că doctrinele de partid sunt un fel de chiloți pe care-i schimbi când încep să pută. 

Dar de ce a plecat din echipa Anei Ѕtan? Că la Coteț e mai cald, și cum doamna Mari e mai friguroasă de fel, are nevoie de ceva mai multe grade în termometru. Gen… După alegeri, Mariana Bârlogeanu speră să-și achiziționeze și-un televizor, ca să nu mai vadă filme turcești pe la prietene… Hai că suntem răi… Nu televizor, măcar un filtru de cafea. 

Al doilea personaj care a ieșit din echipa Anei Ѕtan este Viorel Constantin. Că tot e primăvară. Viorel a scos capul din zăpadă și l-a băgat în Coteț, pentru un viitor pe care-l speră ceva mai fructuos. Căci, vă spunem cu mâna pe inimă, Viorel Constantin e un no-name în politică, un fel de copil de mingi, mai dihai ca doamna Mari, că măcar ea a apucat să se facă de râs cu frigiderul și aragazul, în timp ce Viorelul nici măcar atâta lucru n-a reușit. Că n-are cine știe ce inspirație și s-a văzut asta când a cotit-o spre Coteț. 

Ei bine, cei doi, Bârlogeanu și Constantin au anunțat pe grupul Anei Ѕtan că au trecut în tabăra lui Coteț-Predescu. Ѕă fie primiți!
 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *